Home » Real Estate » English Version » Palas Iasi - inaugurare in aprilie 2012!

Palas Iasi - inaugurare in aprilie 2012!
In mai putin de sase luni, primul ansamblu arhitectural de tip „lifestyle center” li se va dezvalui iesenilor in adevarata sa splendoare. Reprezentantii Iulius Group au anuntat ieri ca au programat, dupa primul trimestru al anului viitor, inaugurarea oficiala a complexului in care vor fi investiti peste 260 milioane de euro.


In mai putin de sase luni, primul ansamblu arhitectural de tip „lifestyle center” li se va dezvalui iesenilor in adevarata sa splendoare. Reprezentantii Iulius Group au anuntat ieri ca au programat, dupa primul trimestru al anului viitor, inaugurarea oficiala a complexului in care vor fi investiti peste 260 milioane de euro.

„Adica toti banii pe care ii am”, a spus surazator Iulian Dascalu, presedintele companiei. Suma, una fabuloasa pentru oricare antreprenor si cea mai mare infuzie de capital privat din regiune in anii post-decembristi, conteaza mai putin. Seful Iulius Group marturiseste ca ar satisfacut ca ansamblul Palas sa devina un simbol al intregii regiuni. „Totodata, mi-as dori ca Palas Iasi sa constituie un exemplu pentru toti dezvoltatorii din Romania si din Europa. Este un centru multifunctional care, sunt convins, va atrage anual milioane de vizitatori. Prin functiunile sale, ansamblul Palas va dezvolta orasul, va crea locuri de munca, va atrage alte investitii in regiune si va contribui semnificativ la bugetul local si cel al asigurarilor sociale”, a precizat dl. Dascalu.

 Componenta sociala Palas este scoasa in evidenta de omul de afaceri iesean prin asezarea parcului pe prima pozitie in topul atractiilor oferite de ansamblul multifunctional. Intins pe o suprafata de aproximativ 5 hectare, aceasta a fost conceput de peisagisti italieni astfel incat sa valorifice la maximum Palatul Culturii si panorama pe care acesta o ofera in partea sudica a edificiului. „Datorita acestui parc, Palatul Culturii va avea doua fete. Iar fata cea mai importanta va deveni cea dinspre ansamblul Palas”, a dat asigurari presedintele Iulius Group. Amplasat pe locul gradinii fostei Curti Domnesti, parcul cuprinde un lac si un foisor pentru ceremonii, iar cele 30.000 de plante si arbusti, alaturi de 500 de copaci, vor incanta ochii vizitatorilor indiferent de anotimp. Inedit este faptul ca una dintre iesirile pietonale din parcarea subterana duce la o insula a lacului, pe care sunt amplasate doua pasarele care faciliteaza accesul spre parc. Patinoarul, teatrul de vara, precum si caruselul venetian pentru copii completeaza oferta de entertainment a parcului Palas, finalizat in acest moment in proportie de 95%. Exista si un alt element interesant la aceasta gradina, de aceasta data unul invizibil pentru ochii vizitatorilor. „Parcul si intreg arealul Palas este prevazut cu un sistem de canalizare special gandit si in care au fost investiti 8 milioane de euro. Apele colectate sunt varsate direct in Bahlui sau cantonate intr-un rezervor subteran pentru irigarea parcului”, adezvaluit Iulian Dascalu.

 

Mall cu preturi mici si multiplexuri Village

 

 Potrivit reprezentantilor Iulius Group, ansamblul Palas va atrage si prin spatiile comerciale care vor gazdui branduri aflate pentru prima data in Romania sau in estul tarii. H&M, Tommy Hilfiger, New Look, Oodji, L‘Occitane sunt ultimele care intregesc o lista care mai cuprinde operatorii Auchan, C&A, New Yorker, Hervis, Intersport etc. „Iesenii au nevoie de un mall cu preturi mici. Il vor gasi la Palas”,

 Palas aduce o alta noutate in exclusivitate pentru Romania: lantul de multiplexuri Village Cinemas, care va avea la Iasi 10 sali ultramoderne dintre care una cu tehnologie ultraperformanta de tip VMAX. La Palas, Village va avea o capacitate totala de 1.847 de locuri, cea mai mare din nord-estul tarii.

Dascalu a alocat 2,5 milioane de euro pentru parc si a adus 120 de tiruri cu plante din Italia pentru ca în aprilie, cand va fi deschis mallul, copaceii sa fie bine prinsi în pamant, iarba verde, iar aleile finisate atent. Zona de restaurante si cafenele a mallului va avea acces direct catre parc, o parte din mese urmand a fi amplasate afara, iar sub toate aceste constructii se afla una dintre cele mai mari parcari acoperite din Romania, cu 2.500 de locuri, distribuite pe cinci etaje subterane.

Parcarea subterana , dotata cu sistem inteligent de management al parcarii si care a costat 73 milioane de euro, birourile first-class in care functioneaza deja firme de renume precum Amazon, Endava, Raifffeisen Bank, Volksbank, Bentley Systems, Trevel Tech, Grupama Asigurari, Centrul Medical Arcadia si prima cafenea de tip business (Papillon), plus alte viitoare restaurante si cafenele cu un total de 1.300 de locuri, sau cele 35 de magazine de pe Palas Shopping Street, in completarea celor 132 de magazine din Palas Mall, vor fi alte atractii ale complexului. Potrivit lui Iulian Dascalu, acestea vor atrage peste 50.000 de vizitatori doar in prima zi de la inaugurarea intregului ansamblu. In ceea ce-i priveste pe cei care vor locui in Palas, 40 din cele 70 de apartamente si-au gasit proprietari. „Mai avem disponibile 30 de apartamente, insa nu ne grabim sa le vindem. De asemenea, ansamblul contine si doua hoteluri, cu mentiunea ca acestea vor fi finalizate in septembrie 2012”, a incheiat presedintele Iulius Group.

Proiect amanat si contestat.

 Realizarea proiectului Palas nu a fost un proces usor, atat fizic, tinand cont ca proiectul are o suprafata construita de 320.000 de metri patrati, cu 10.000 mp mai putin decat Palatul Parlamentului din Bucuresti, dar si din cauza contestatiilor legate de asociere.

Dascalu a intrat în parteneriat cu Consiliul Local Iasi, care i-a cedat terenul în schimbul a 25% din profitul net al proiectului, dar oameni de afaceri printre care Zaharia Schrotter, sotul creatoarei de moda Irina Schrotter, si Danut Prisecariu, un important proprietar de hoteluri din oras, au contestat asocierea.

Cu asocierea semnata în 2004 si lucrarile începute în 2007, întregul proiect Palas ar trebui finalizat în 2012, la o distanta de opt ani.

 

 

 

Tipareste acest articolRSS

Ghidul ofertelor speciale in constructii

Puteti economisi timp si bani, sa cumparati si sa alegeti, in perfecta cunostinta de cauza, cele mai bune oferte.

Ghidul ofertelor speciale in constructii contine informatii de ultima ora despre produsele si serviciile cele mai poulare ale firmelor care activeaza in zona constructiilor. Este un produs special conceput pentru ca dumneavoastra sa aflati in timp util informatii legate despre ofertele speciale ale partenerilor.

 

Aveti o oferta speciala si doriti sa o faceti cunoscuta potentialolor dvs. clienti? Nimic mai simplu! Solicitati-ne la nr. de telefon: 021 411 81 84/86, si un reprezentant al publicatiei noastre va va veni in ajutor.