Home » Domenii » Materiale de Constructii » Protectia la foc revine in actualitate cu o noua gama de produse SIKA

Protectia la foc revine in actualitate cu o noua gama de produse SIKA
SIKA a lansat o noua gama de produse speciale pentru protectia lemnului destinat ca material de constructie pentru proiectele rezidentiale. Noua gama se adreseaza cu precadere proiectelor rezidentiale, mai ales caselor in stil rustic care folosesc lemnul ca material principal de constructie, dar si proiectelor industriale si comerciale.

Dincolo de protecţia reală la foc adusă lemnului prin cele 3 produse de acoperire transparente - Sika® Pyroplast® Wood T Primer, Sika® Pyroplast® Wood T, Sika® Pyroplast® Wood Top T - gama Sika Pyroplast Wood T permite posibilitatea de a valorifica la maxim aspectul şi frumuseţea naturală a suprafeţelor din lemn utilizate în interiorul construcţiilor, fie că sunt elementele structurale sau elemente decorative ori  de mobilier. 

„În ultimii ani am observat o majorare a numărului de proiecte de construcţii în care lemnul joacă un rol esenţial şi, astfel, şi o creştere a cererii pentru produse speciale pentru protecţia acestuia împotriva celui mai întâlnit inamic – focul. Astfel, am decis să lansăm pe plan local Sika Pyroplast, o gamă ce conţine produse speciale pentru protecţia la foc a structurilor din lemn”, a declarat Aurelian Pascale, Manager al  diviziei  Flooring şi Coating Sika România.  

Gama Sika Pyroplast cuprinde şi soluţii destinate protecţiei la foc a structurilor din oţel. Deşi lemnul şi metalul au un comportament total diferit prin expunerea la flacără şi temperaturile înalte generate de incendii, produsele Sika Pyroplast Wood şi Pyroplast ST (ST -“Stall”) au la bază o tehnologie similară - un strat de acoperire termospumant care, prin carbonizare, împiedică răspândirea flăcărilor și întârzie arderea lemnului natural şi a produselor derivate din acesta sau,  în cazul oţelului, menţine un timp bine determinat cât mai scăzută temperatura la care elementul protejat îşi schimbă proprietăţile fizice şi îşi pierde practic rezistenţa ca element structural. 

„Potrivit unor studii interne referitoare la cauza incendiilor și incindența lor anuală, folosirea gamei Sika Pyroplast pe elementele structurale ale unei clădiri mărește considerabil timpul de rezistență la foc, reduc șansa de propagare a focului și protejează elementele structurale oferind posibilitatea de a păstra structura intactă”, a mai afirmat Aurelian Pascale.

Acesta a subliniat, de asemenea, că avantajul principal al acestor produse este chiar abilitatea de a minimiza efectele unui incendiu, contribuind astfel la oprirea în timp util a incendiului, la salvarea construcţiei, a bunurilor existente şi cel mai important: a vieţilor persoanelor aflate în interior.

Produsele din gama Sika Pyroplast sunt fabricate de către Sika Germania, în unitatea de producţie din Stuttgart, și reprezintă o noutate şi la nivel de grup, nu doar local, acestea fiind introduse pe piaţa din România imediat după lansarea globală datorită potenţialului pe această nişă.

Potrivit reprezentantului Sika România, unicitatea unei astfel de game la nivelul companiei şi chiar la nivelul pieţei locale se va reflecta și în cifra de afaceri.

„Suntem încrezători că putem atinge vânzări semnificative cu noua gamă, având în vedere numărul tot mai mare de cereri pentru astfel de produse. De altfel, mizăm ca peste 30% din vânzările Sika Pyroplast să fie realizate pentru construcţii rezidenţiale, fie că este vorba de locuinţe individuale private sau de ansambluri de mari dimensiuni”, a încheiat Aurelian Pascale.

Noua gamă de produse Sika Pyroplast Wood T poate fi găsită de către clienţii persoane fizice în întreaga reţea de magazine Dedeman, în timp ce clienţii corporate pot contacta echipa Sika România pentru o ofertă concretă.

Sika AG cu sediul în Baar, Elveţia, este o companie activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriile producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţade, parcuri solare şi eoliene.

Sika România, subsidiară a concernului elveţian, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov - prima unitate de producţie Sika din România. În plus, Sika a inaugurat în 2014 şi cea de-a doua fabrică din România, la Căpuşu Mare, judeţul Cluj, unde va produce atât mortare speciale, cât şi mortare folosite ca adezivi. Sika România a fost implicată în proiecte locale importante printre care se numără Floreasca City Center, Floreasca Business Park, extinderea reţelelor Dedeman şi Kaufland, consolidarea hotelului Domogled din Băile Herculane, turnul de răcire Paroşeni, loturile de autostradă de pe Coridorul IV Paneuropean, reabilitarea căii ferate Sighişoara – Atel şi multe altele.

Tipareste acest articolRSS

Ghidul ofertelor speciale in constructii

Puteti economisi timp si bani, sa cumparati si sa alegeti, in perfecta cunostinta de cauza, cele mai bune oferte.

Ghidul ofertelor speciale in constructii contine informatii de ultima ora despre produsele si serviciile cele mai poulare ale firmelor care activeaza in zona constructiilor. Este un produs special conceput pentru ca dumneavoastra sa aflati in timp util informatii legate despre ofertele speciale ale partenerilor.

 

Aveti o oferta speciala si doriti sa o faceti cunoscuta potentialolor dvs. clienti? Nimic mai simplu! Solicitati-ne la nr. de telefon: 021 411 81 84/86, si un reprezentant al publicatiei noastre va va veni in ajutor.