Home » Domenii » Arhitectura - Proiectare » Palate si castele din Romania

Palate si castele din Romania
Inauguram, incepand cu acest numar al revistei noastre, un ciclu de povestiri adevarate despre unele dintre cele mai reprezentative monumente istorice si de arhitectura ale unui popor – palatele si castelele construite de-a lungul secolelor pe intreg teritoriul tarii.

Departe de a ne propune un demers exhaustiv, vrem sa aducem in fata dumneavoastra, cititorii nostri, exemple vii, graitoare, ale unor constructii ce au marcat epoci istorice si curente culturale peste care proprietari, arhitecti si constructori si-au asezat amprenta personalitatii. 

Calatori straini in tara noastra, din trecut dar si de azi, au remarcat o constanta  de-a lungul timpului: marea diversitate de orientari stilistice in arhitectura oraselor romanesti, mai cu seama in regiunile istorice Moldova si Muntenia. Este, pentru unii, un semn normal al situarii tarii intr-o zona de confluenta dintre Occidentul catolic si Orientul ortodox slav si elin cu puternice influente turcesti. Pentru altii, putini la numar, e o dovada de inconstanta, un fel de nehotarare (aproape de neconceput in Vest) privind o necesara „derulare” in timp a unui filon continuu de stiluri arhitectonice. Oricare ar fi adevarul, arhitectura din Romania  se bucura de o mare diversitate stilistica, eterogena chiar, care ii da farmecul aparte si frumusetea,  uneori pana la contraste paradoxale. 

Dar stati putin!- nu ne propunem un studiu de critica a esteticii arhitecturale; pentru aceasta exista specialisti... Noi vrem doar sa privim obiectiv fiecare cladire in parte, ca un mic univers in cadrul geografic si istoric in care a fost creata. Un fel de film de scurt metraj in care vom deosebi nuante, gusturi, caractere, mici istorii - poate nestiute. Iar daca domniile-voastre veti cantari ceva mai mult, in legatura cu ce se construieste astazi la acelasi nivel, va fi si mai nimerit pentru demersul nostru.

De data aceasta vom incepe calatoria noastra dintr-un loc apropiat de redactie, din judetul Ilfov, comuna Mogosoaia. De ce? Pentru ca suntem in „anul Brancoveanu”, ar spune reporterul nostru. Sau, pentru ca e mai comod asa, pentru un ziarist deprins cu trandaveala, ar spune unii carcotasi... Sau, poate, dintr-un spirit de „nationalism local”, ar murmura altii. Oricum ar fi, bijuteria de la Mogosoaia merita atentia domniilor voastre la fel de mult ca si Castelul de la Hunedoara, Castelul Bánffy de la Bontida, Palatul Culturii din Iasi, Palatul Széki din Cluj ori Palatul Pasei de Tulcea. Pe toate le vom vizita, cu frumusetile si povestile lor – stiute ori secrete. Avem drum lung de strabatut, asa ca tine-ti-va dupa noi!


 

 

Palatul Mogosoaia - o intalnire a Venetiei cu Orientul

Partea I

 

 

Nu departe de Bucuresti, la vreo 15 kilometri pe drumul vechi spre Ploiesti, se afla, pe la sfarsitul veacului al XVII-lea mosia unui boier  pe nume Mogos. Istoria nu a pastrat decat numele acestui nobil muntean, dar trebuie sa fi fost om de vaza si cu multa trecere in fata Domnului Tarii Romanesti – Sfantul Constantin Brancoveanu, de vreme ce, si astazi, mica localitate se numeste Mogosoaia. Istoria este asa: in ianuarie 1681, cu sapte ani inainte de a se urca pe tronul Valahiei, Brancoveanu cumpara o parte din mosia ce acum apartinea vaduvei boierului Mogos. Si, cum se intampla adesea in timpurile mai vechi, oamenii tineau minte mai bine numele proprietareselor decat ale sotilor lor decedati, asa cum a fost cu vaduva banului Dimitrie Ghica, cea care a dat numele – mai intai mosiei apoi cartierului Baneasa, sau a boieroaicei Maria Damaris, si ea vaduva cuiva, care „a botezat” cartierul Damaroaia.

Asadar, Brancoveanu, in ianuarie, devine noul proprietar al mosiei Mogosoaiei pentru ca, trei luni mai tarziu, sa cumpere si alte terenuri.  O „afacere imobiliara” de succes am spune astazi; dar, chibzuitul domnitor de mai tarziu a fost mai curand fermecat de frumusetea aproape salbatica  a unor locuri impadurite – resturi ale faimoaselor paduri ce odinioara inconjurau mica cetate a lui Bucur, ce cuprindeau la mijloc si un prelung luciu de apa, dintr-o salba de lacuri, ce dau farmec si astazi capitalei: Mogosoaia, Chitila, Straulesti, Baneasa, Herastrau, Floreasca, Colentina, Tei, Plumbuita, Fundeni, Dobroiesti, Pantelimon si Cernica, toate intr-o curgere lina spre „dulcea” Dambovita departe, spre Tanganu.  Pentru cel mai bogat dintre boierii munteni, dar si cel mai cultivat intelectual al elitei valahe a vremii, sintagma „afacere imobiliara” ar fi fost lipsita de continut, aproape o blasfemie. Cum fastul specific oriental al unei curti domnesti nu mai putea fi asigurat de vechile case boieresti, Constantin Brancoveanu a decis sa-si dureze pe malul lacului o resedinta demna de rangul sau, in care sa-i poata primi pe ambasadorii straini fara nici un complex. Desi la Bucuresti si la Targoviste existau deja curti domnesti, Brancoveanu a creat la Mogosoaia o Curte paralela, in care a concentrat viata domnitorului si a suitei sale. Poate ca modelul i-a fost sugerat de contemporanul sau Ludovic al XIV-lea, care ridicase, in a doua jumatate a aceluiasi veac, incomparabilul palat de la Versailles, in jurul caruia gravita intreaga viata politica a monarhiei franceze.

La 20 septembrie 1788, in anul inscaunarii sale ca Domn al Valahiei, se termina lucrarile la prima sa ctitorie pe noua mosie, biserica ce va servi drept paraclis pentru intreaga curte domneasca.  Lucrarile au inceput in 1698 si au durat patru ani cand, la 20 septembrie 1702 au fost terminate intru-totul.

Palatul, situat pe malul lacului, isi oglindeste fatada pe luciul apei - un element inspirat de arhitectura renascentista venetiana. Pe latura de rasarit a incintei, chiar in centrul ei, se afla poarta de intrare in curte deasupra careia, la inceputul secolului al XIX-lea, se va construi un foisor. Langa poarta au fost zidite, cum este firesc pentru o resedinta regala, mai multe incaperi pentru corpul de garda al domnitorului.

Constructia in sine este o cladire mare si frumoasa, un adevarat palat pentru vremea in care a fost construit si care era de 3-4 ori mai mare decat orice alta cladire de locuit din Tara Romaneasca.  Dupa felul in care a fost gandit tot ansamblul - cladirile in relatie una cu alta, deschiderea lor spre natura, inconjurarea cu un parc, deschiderea catre lac, se poate afirma ca a fost cea mai importanta si inovatoare constructie a epocii.

Cladirea palatului are un plan regulat, rectangular, cu doua decrosuri pe latura dinspre lac si doua pe celelalte laturi, si este structurat pe trei nivele: subsol (pivnita), parter si etaj. Pivnita se remarca nu atat prin dimensiunile ei (16,05 x 14,10 m), cat prin masivitate: un solid pilon central o imparte in patru incaperi acoperite cu cate o cupola pe pandantivi. 

Parterul palatului cuprindea opt incaperi destinate slujitorilor domnitorului. Etajul a fost destinat in intregime familiei Brancoveanu si era format din apartamentul Domnului (cuprinzand doua incaperi si marea sala a spatariei, loc de desfasurare a ceremoniilor si a Divanului Domnesc), al Doamnei (compus tot din doua incaperi, azi reunite intr-o mare sala) si un alt apartament mai mic, al coconilor domnesti. La etaj se afla elementul arhitectural cel mai rafinat al palatului: splendida loggie de pe fatada dinspre lac, inspirata dupa modelele venetiene.

 

Fatada de rasarit a palatului are si ea un element care o particularizeaza: foisorul, sprijinit pe opt coloane de piatra si cu o balustrada bogat decorata. La foiaor se ajunge din exterior printr-o scara monumentala adaugata fatadei, element ce se regaseste si la resedintele brancovenesti din Potlogi si de la Manastirea Hurezi. Pe bolta foisorului s-au pastrat portiuni din pictura murala originara, cu motive geometrice si vegetale stilizate, dupa model oriental. La etaj,in sala spatariei, se afla o mare fresca ce istorisea, in tablouri mari, calatoria domnitorului la Adrianopol, in 1703, si intalnirea cu sultanul. Fragmente din aceasta fresca se mai pastrau inca la jumatatea secolului trecut, majoritatea picturilor, stucaturilor si decoratiilor interioare fiind distruse in 1775.

 

In coltul dinspre rasarit al incintei se afla o constructie masiva, a carei arhitectura vrea sa se incadreze in cea a ansamblului, copiind unele elemente specifice palatului. Cladirea se remarca prin vastul portic cu coloane de caramida de la parter si de la etaj, a carui sursa de inspiratie se regaseste in porticul cuhniei. Impozanta si insolita cladire a fost adaugata complexului in a doua jumatate a secolului al XIX-lea de principele Nicolae Bibescu (1830 - 1 iunie 1890), proprietarul de atunci al domeniului Mogosoaia, si este cunoscuta sub numele de Vila d'Elchingen. O botezase astfel in cinstea sotiei sale, Helene Ney d'Elchingen, nepoata maresalului francez Michel Ney. Vila va fi transformata in stil brancovenesc abia in deceniul al treilea al secolului XX de catre fiica Marthei Bibescu, Valentina, si sotul ei, Dimitrie Ghica-Comanesti, dupa planurile arhitectului G.M. Cantacuzino.

Privit din perspective arhitecturale, Palatul Brancovenesc “poartǎ haine” romanesti renascentiste (brancovenesti), cu influente ale stilurilor venetiene si otomane, specifice acelor vremuri. Cǎrǎmizile subtiri, portocalii, dominǎ corpurile clǎdirilor din curtea interioarǎ a palatului, oferind o notǎ aparte de culoare si impozantǎ. Desigur, nu puteau lipsi nici influentele specifice acelor timpuri, astfel cǎ de-alungul peretilor exteriori ai clǎdirilor putem distinge decoratiuni sculptate – adevarate dantelarii in piatrǎ alba,    o manifestare a influentelor orientale.

(va continua)                                                                                                          Cristian Mateescu

 

 

 

Tipareste acest articolRSS