Home » Domenii » Eco & Sustenabilitate » Producătorii de energie verde au făcut în patru luni cât au scos într-un an: 100 milioane euro

Producătorii de energie verde au făcut în patru luni cât au scos într-un an: 100 milioane euro
Cantităţile de energie regenerabilă pro­duse în primele patru luni ale acestui an sunt comparabile cu cele realizate în tot anul trecut, după cum arată cele mai recente date publicate pe site-ul Transelectrica, transpor­ta­torul naţional de energie electrică.

Producătorii de energie eoliană, solară sau hidro au reuşit ca în primele patru luni ale acestui an să înca­seze din schema de sprijin pusă la dispo­ziţie de statul român cât le-a intrat în con­turi în tot anul trecut, adică aproape 100 de milioane de euro, 80% din această sumă fiind acaparată de proprietarii de parcuri eoliene.

 

Şi cantităţile de energie regenerabilă pro­duse în primele patru luni ale acestui an sunt comparabile cu cele realizate în tot anul trecut, după cum arată cele mai recente date publicate pe site-ul Transelectrica, transpor­ta­torul naţional de energie electrică.

Astfel, în perioada ianuarie-aprilie producătorii de energie eoliană, solară sau cei care au mici hidrocentrale au primit peste 1,8 mi­lioane de certificate verzi, în contextul în care în tot anul trecut au fost emise 1,7 de milioane de astfel de instrumente menite să sprijine producţia de energie regenerabilă în România.

Fiecare astfel de certificat are potrivit legii o valoare cuprinsă între 27 şi 55 de euro, în prezent ele tranzacţionându-se la valoarea maximă. Astfel, numai din aceste instrumente producătorii de energie verde au încasat în primele patru luni ale anului aproape 100 de milioane de euro. Dincolo de certificatele verzi primite, producătorii de energie pot ieşi cu cantităţile la vânzare unde obţin preţul pieţei. În continuare, cei mai mari producători de energie verde sunt cehii de la CEZ, italienii de la Enel şi Energias de Portugal.

Inima sprijinului

Certificatul verde este inima sistemului prin care statul român s-a decis să sprijine pro­duc­ţia de energie regenerabilă. În linii mari, pentru fiecare MWh de energie produs de o eoliană sau de un parc solar, producătorul pri­meşte un număr variabil de certificate verzi în funcţie de tehnologie. Mai departe, aceste certificate sunt cumpărate de furnizorii de ener­gie, aşa cum este Electrica de exemplu, care în coşul livrat clienţilor trebuie să aibă anumite cote obligatorii de energie verde. Dovada îndeplinirii acestor cote stă chiar în nu­mărul de certificate verzi achiziţionate. Cum pentru furnizor achiziţia de certificate verzi este un cost, el va fi transmis în facturile plă­tite de toţi consumatorii, care de fapt sunt cei care sprijină efectiv dezvoltarea energiei rege­nerabile în România.

În total, valoarea acestei scheme de sprijin pe zece ani, până în 2020, a fost calculată de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Ener­giei (ANRE) la peste 10 mi­liarde de euro, bani care se vor regăsi în creş­terea facturilor la energie electrică. Tot sis­te­mul de certificate verzi a fost pus pe picioare pentru că România, în calitate de membru al UE, trebuie să îndeplinească anumite ţinte obli­gatorii privind ponderea energiei verzi în con­sumul total până în 2020. Cum investiţiile în proiectele de energie verde sunt mai costi­si­toare comparativ cu cele convenţionale, fără o schemă de sprijin ele ar fi fost nerentabile şi ar fi făcut imposibilă atingerea ţintelor europene de către România.

Subvenţii şi mai mari

De la finele anului trecut, numărul de certificate verzi a început să varieze în funcţie de tehnologie, anterior acestui moment fiecare pro­ducător primind un singur certificat indi­ferent de sursa de producţie.

Acesta este unul dintre motivele care au dus la creşterea semnificativă a numărului de certificate încasate de producători. Pe de altă parte însă, începând cu a doua parte a anului trecut au intrat în funcţiune şi multe proiecte noi. De exemplu, datele pentru luna ianuarie publicate de ANRE arată că pon­de­rea energiei eoliene în totalul energiei livrate în sistem a ajuns la aproape 5%. Cantitatea de energie livrată de parcurile eoliene din Ro­mânia în prima lună din an, 0,23 TWh, ar fi putut alimenta în acelaşi interval de timp peste un milion de case, cu un consum mediu lunar de circa 200 kWh.

Datele ANRE arată că în tot anul 2011 turbinele eoliene au avut o producţie de circa 1,9% din total, ceea ce înseamnă o cantitate livrată în sistem de peste 1 TWh.

Tipareste acest articolRSS

Ghidul ofertelor speciale in constructii

Puteti economisi timp si bani, sa cumparati si sa alegeti, in perfecta cunostinta de cauza, cele mai bune oferte.

Ghidul ofertelor speciale in constructii contine informatii de ultima ora despre produsele si serviciile cele mai poulare ale firmelor care activeaza in zona constructiilor. Este un produs special conceput pentru ca dumneavoastra sa aflati in timp util informatii legate despre ofertele speciale ale partenerilor.

 

Aveti o oferta speciala si doriti sa o faceti cunoscuta potentialolor dvs. clienti? Nimic mai simplu! Solicitati-ne la nr. de telefon: 021 411 81 84/86, si un reprezentant al publicatiei noastre va va veni in ajutor.