Home » Arhiva » Februarie 2009 » Andrei Sulyok (Lindab): Miner necalificat, fotbalist, director general

Andrei Sulyok (Lindab): Miner necalificat, fotbalist, director general
Andrei Sulyok a avut o traiectorie profesionala remarcabila, pornind ca miner necalificat si fotbalist la Exploatarea Miniera Nistru. De aproape 15 ani, conduce cu succes o companie ce are in prezent o cifra de afaceri de aproape 50 de milioane de euro.

Povestiti-mi putin despre scoala si primul loc de munca.
Am terminat liceul la Baia Mare, primul serviciu pe care l-am avut a fost la Exploatarea Miniera Nistru, miner necalificat, dar eu jucam fotbal. Ca mai toti sportivii, eram platiti de una din exploatarile minere din zona. Am tinut-o cu cariera de fotbalist pana in 1992. Atunci am inceput propria mea afacere, la momentul la care toti imi spuneau ca sunt nebun sa las salariul de miner, pentru ca fiind la inceput de drum, nu toata lumea avea incredere in economia de piata.

„Voi intra in mina, doar cand va avea ferestre!”
Pe cartea de munca, deci, primul job este de miner necalificat. Ce salariu aveati?
La momentul respectiv cred ca aveam 1600 lei. Era un salariu bunicel, dar fiindca nu aveam inca 18 ani, nu puteam fi angajat in subteran, eram miner angajat la suprafata.

Dar v-ati fi dorit sa intrati in subteran?
Nu, n-am intrat niciodata! Cand mai pierdeam cate un meci acasa, ne ameninta directorul, care era si presedinte de club, ca ne baga in mina. O singura data am fost pe punctul de a intra si i-am spus atunci: „Voi intra in mina, doar cand mina va avea ferestre!” Cu scandalul de rigoare, cu amenintari… La momentul respectiv erau probleme grave, pe linie de partid. N-am fost membru de partid, dar tot era grav.
Voi avea posibilitatea sa ma pensionez mai devreme, ca am aproape 10 ani de mina!


Nu va tenta venitul mult mai consistent?
In momentul in care am implinit 18 ani, am devenit automat miner cu acte in regula, in subteran. E adevarat ca exista acele sporuri, un an lucrat in mina se considera parca un an si jumatate sau doi, asa ca voi avea probabil posibilitatea sa ma pensionez mai devreme, ca am aproape 10 ani in mina!
Era o meserie, un loc de munca ce nu-mi placeau, nu mi-am dorit niciodata sa fiu miner, indiferent de pozitia pe care as fi ocupat-o acolo, ca ar fi fost vorba de miner sau inginer miner, totuna imi era. Nu era un mediu de lucru unde sa ma simt confortabil si unde sa-mi faca placere sa ma duc. Si, ca de fiecare data, acolo unde nu mi-a placut, am incercat din rasputeri sa schimb ceva si sa ma duc intr-o directie unde sa ma simt bine.

La inceput am fost vanzator, magazioner, femeie de serviciu si declarant vamal
Si asa ati ajuns la 26 de ani la Lindab…
Da, in 1994 am intalnit Lindab-ul si am primit si o propunere din partea lor de a fi director executiv. In acea vreme, asta insemna de la vanzator, la magazioner, femeie de serviciu, declarant vamal. La momentul respectiv eram primul si singurul, asa ca mi-a revenit placerea si sarcina sa pun cap la cap o echipa. Am inceput activitatea in Cluj, pentru ca una dintre conditii era sa avem sediul in Ardeal, asa ca primele orase tintite erau Cluj sau Targu Mures. Eu am ales Clujul, pentru ca era mai aproape de Baia Mare, orasul meu natal, si pentru ca era, in acelasi timp, un centru universitar, unde exista o facultate de constructii, de arhitectura. Repede, am ajuns la un numar de 6-7 angajati, dupa care, aproape la fel de repede, mi-am dat seama ca pentru o prezenta nationala trebuie sa venim la Bucuresti. Ceea ce s-a si intamplat, in 96, asa ca aproape tot ce construiseram la Cluj am pierdut in momentul in care ne-am mutat la Bucuresti. Am luat-o de la capat cu constructia echipei si am facut primii pasi in directia de a ne face cunoscuti. Pe piata romaneasca, la momentul respectiv, materialele pe care noi, ca si concern, le produceam erau o noutate absoluta in Romania. Tigla metalica era total necunoscuta, toata lumea se uita la ea interesant, ciudat. Am inceput, deci, cu munca de pionierat. Am avut incredere in echipa pe care am ales-o si am in continuare convingerea ca numai cu o echipa buna poti sa faci treaba.

Mi-am dat seama ca e o ocazie unica pe care daca o refuz s-ar putea sa regret toata viata

Detaliati-mi, va rog, momentul initial al intalnirii dvs. cu Lindab.
Momentul primei mele intalniri cu ei a fost la o expozitie in Bucuresti, la TIBCO, in primavara anului 1994. Eu, la momentul respectiv avand firma mea, am venit la targ sa vad ce oportunitati de bussiness identific si in felul acesta am dat peste Lindab. Ei erau prezenti in expozitie prin filiala din Ungaria. Am stat de vorba cu doi angajati de-ai lor care-mi spuneau ca intentioneaza sa vina in Romania, desi nu stiau la momentul respectiv cum, in ce forma… Aveau doi sau trei angajati care erau romani de-ai nostri, unul din Tg Mures, unul din Oradea, plecati in Ungaria si se angajasera la Lindab. Ei venisera in tara cu ocazia acestei expozitii. Mi-au dat prospecte, am discutat despre materiale, despre produse, despre concern si m-au indemnat sa iau legatura cu Bussines Unit Managerul din Ungaria daca ma intereseaza o colaborare cu ei. In acel moment, in mintea mea a fost sa facem un joint-venture, o firma mixta, ceva de genul acesta, si am si inceput discutiile in acest sens. Ne apucaseram sa construim niste liste de preturi pentru romani, sa stabilim niste modalitati de colaborare, dupa care, la a treia sau a patra mea vizita in Ungaria, mi-au spus ca au avut o discutie in Suedia si au hotarat ca vor si in Romania o firma unde sa fie actionari 100%. Mi-au spus ca aceasta era politica concernului, dar ca, daca ma intereseaza sa lucrez pentru ei, imi propun functia de director executiv. Asta insemna, evident, ca trebuia sa uit de afacerile mele, sa ma mut la Cluj sau Targu Mures. Mi-au spus ca asteapta un raspuns din partea mea intr-o saptamana. Eu eram in luna de miere, la momentul respectiv, la Budapesta, mai bine zis saptamana de miere, pe care am reusit sa o stric atunci cand i-am spus sotiei ce propunere am primit. I-am spus ca, dupa parerea mea, este o ocazie unica in viata pe care daca o refuz s-ar putea sa o regret toata viata.

Ati crezut in aceasta sansa din primul moment?
Da, sunt trenuri in viata pe care fie simti momentul, te urci in ele si ai plecat, fie nici macar nu realizezi ca a oprit in fata ta o oportunitate. La momentul respectiv am judecat foarte simplu, am zis ca sunt mult prea tanar ca sa nu-mi permit sa incerc o astfel de experienta si ca oricum voi avea de castigat, daca nu bani, macar experienta.

Am vazut in primul rand oportunitatile, nu obstacolele
Cei de la Lindab nu va cunosteau foarte bine, va intalniserati doar de citeva ori. Ce i-a convins ca sunteti omul potrivit? De ce dvs. si nu altcineva?
Ulterior, am avut ocazia sa-mi cunosc contracandidatii si cred ca ceea ce a contat in special a fost hotararea mea, determinarea si, nu in ultimul rand, faptul ca am vazut in primul rand oportunitatile, nu obstacolele. Intotdeauna am discutat cu ei ce consider ca ar trebui, ca am putea sa facem, ce actiuni ar trebui sa intreprindem, si nu ce am eu nevoie ca sa fac cutare lucru, cati bani, unde, cum, sub ce forma sa mi-i trimita etc. Lor le place spiritul antreprenorial, iar la momentul respectiv chiar si managementul de varf era in situatia si in pozitia in care isi permitea sa dea frau liber initiativei in cadrul grupului. Deciziile se luau mult mai usor. Concernul Lindab, la momentul respectiv, era o firma mult mai mica, de abia incepuse externalizarea pe alte piete decat cea scandinava. Pana prin anii 90 se limitasera la activitatea in tarile scandinave si abia in 90, 91 incepusera expansiunea spre tarile din Europa Centrala si de Est. Ungaria fusese prima tara, in 94 am fost noi, Cehia, Polonia.

In timpul activitatii mele la Lindab „am pierdut pe drum” doua sotii
Sotia cum a primit vestea?
Sotia de atunci nu mai este cea de acum, pentru ca in timpul activitatii mele la Lindab „am pierdut pe drum” doua sotii, asa ca in acest moment sunt la a treia si am convingerea ca este ultima. Sotia mea de atunci a fost si ea angajata in Lindab si a trecut prin toate etapele prin care am trecut si eu, de la agonie la extaz si viceversa, cu mutat de la Baia Mare la Cluj, cu mutat de la Cluj la Bucuresti, cu plansetele de rigoare, dar a fost o experienta utila si pentru ea. A fost si este in continuare foarte apreciata, este Business Controler in Ungaria, tot la Lindab.

De ce lucreaza in Ungaria?
Ea s-a mutat in Ungaria pentru ca nu mai puteam sa lucram impreuna. Pana la urma a fost o intamplare si o situatie benefica si pentru companie si pentru noi, individual.
Vedeam cum creste cifra de afaceri, numarul de clienti, dar in buzunarul meu cam sufla vantul….


Impliniti 15 ani de Lindab Romania, in timp ce concernul a facut 50 de ani in ianuarie, iar dvs. ati fost partas la toata istoria Lindab in Romania. Privind retrospectiv, care a fost cel mai greu moment pentru dvs. ca manager?
Cea mai grea a fost perioada de inceput, anii 94-99. Au fost cei mai dificili, iar eu obisnuiesc sa le mai spun colegilor ca ceea ce traim acum, criza in care am intrat anul trecut si nu stim cind vom iesi, e floare la ureche, comparand cu perioada prin care am trecut atunci. Sigur, nu multi avem experienta asta, probabil ca de aceea eu pot sa fiu un pic mai linistit decat ceilalti.
Perioada de inceput a fost cea mai grea, atat pentru companie, cat si pentru mine personal. Pentru mine pentru ca exista o singura satisfactie, aceea a muncii, a faptului ca vedeam cu ochii mei cum creste compania, afacerea, cifra de afaceri, numarul de clienti, numarul de parteneri, dar daca trageam linie si ma uitam in buzunarul meu, cam sufla vantul….  Atunci insa am experimentat cel mai mult, aveam si posibilitatea de a experimenta tot ce ne trecea prin cap, riscul de a pierde ceva era mult mai mic. A fost o perioada oarecum de haiducie, dar din care am invatat foarte multe, trecand prin perioade cu inflatie galopanta care se masura in 3 digiti, nu intr-unul sau in doi cum suntem acum, cu devalorizarea leului foarte puternica, cu imposibilitatea de a cumpara valuta pentru a plati furnizorii. Chiar daca aveai lei in cont, nu puteai sa cumperi valuta: te inscriai la licitatie la banca si iti venea randul probabil peste o saptamana.
Chiar am avut un moment de rascruce, atunci cand managementul firmei isi pierduse rabdarea, uitandu-se la o situatie comparativa cu celelate tari din Europa Centrala si de Est care faceau pasi inainte pe calea reformei si lucrurile evoluau spre bine de la un an la altul, iar la noi era o situatie in salturi, ba sase luni era extraordinar, dupa care se schimba guvernul, se schimba cine stie ce si pierdeai practic tot ce acumulasesi pana la momentul respectiv.

Am cerut sansa de a demonstra ca putem avea o afacere sanatoasa, fara sa mizam pe o crestere a cifrei de afaceri
Si ce i-a determinat sa nu se retraga din Romania?
Practic, la momentul respectiv le-am cerut sansa de a le demonstra in urmatorul an ca putem avea o companie si o afacere sanatoasa, fara sa mizam neaparat pe o crestere a cifrei de afaceri, sa avem ca obiectiv insanatosirea business-ului. A fost un singur an in care cifra de afaceri a scazut, cred ca 98 sau 99, dar in care am impus niste reguli foarte stricte, atat pe partea de cash-management, cat si in cea de relatii cu partenerii, care s-au dovedit a fi foarte utile si de care ne bucuram pana in ziua de azi, ca experienta si practici deprinse.

Ati avut foarte mare incredere in dvs., atunci cand le-ati cerut acest lucru. Ce va facea sa credeti ca veti reusi, pe ce va bazati?
Dorinta de a reusi, atat. Alte garantii nu aveam. In alta ordine de idei, pot sa spun ca intotdeauna cind am decis sa fac ceva, a fost doar atunci cand mi-a facut placere sa fac acel lucru. Au fost foarte putine situatii si momente din viata in care am fost nevoit sa fac ceva in conditiile in care nu-mi facea placere. Jobul de la Lindab nu l-am considerat niciodata ca pe un job ci ca o placere. In Lindab, ne-am straduit foarte mult sa avem o atmosfera de lucru placuta, unde angajatii sa vina cu placere si sa-si petreaca cel putin 8 ore pe zi alaturi de o echipa unde le face placere sa revina a doua zi.

Primesc des telefoane de la firme de head-hunting

Vi s-au facut propuneri de la concu­ren­ta?
Primesc destul de des telefoane de la firme de head-hunting care ma invita la interviuri pentru diverse pozitii pe care le au in lucru. N-am fost de foarte multi ani la un interviu, pentru ca nu-mi doresc o schimbare. Si am luat o decizie poate de timpuriu, nu spun neaparat ca este decizia cea mai buna si cea mai sigura, dar am hotarat ca atata timp cat ma simt bine pe o anumita pozitie, intr-o anumita companie, intr-un anumit job, sa nu caut alternative. Pentru ca, fiind Balanta, incep sa cantaresc lucrurile si, la un moment dat, imi este foarte greu sa iau o hotarare si sa aleg varianta care consider eu ca mi s-ar potrivi cel mai bine. De ce sa caut ceva mai bun daca sunt implinit cu ceea ce am? Faptul ca as putea eventual castiga poate cateva mii de euro mai mult, pentru mine in acest moment nu mai inseamna satisfactie. Asa ca am evitat sa ma duc la interviuri si sa ma interesez macar sa vad daca ar fi un post pe o pozitie care sa ma atraga. 

Tipareste acest articol