Home » Arhiva » Februarie 2009 » Marian Pirvu, director general ArcelorMittal Construction Romania: Firmele de constructii vor prefera sa lucreze direct cu producatorii

Marian Pirvu, director general ArcelorMittal Construction Romania: Firmele de constructii vor prefera sa lucreze direct cu producatorii
In conditiile crizei, o parte dintre distribuitorii de materiale de constructii isi vor reduce activitatea, multe firme preferand sa lucreze direct cu producatorii, datorita avantajelor pe care le ofera acestia, sustine Marian Pirvu, director general ArcelorMittal Construction Romania.

Producatorii autohtoni vor rezista mai bine decit importatorii, deoarece au foarte multe avantaje cum ar fi flexibilitatea, posibilitatea de a lucra cu stocuri minime si de a produce pe comanda, protectia impotriva volatilitatii leului, termene de livrare foarte scurte etc. Multi dintre distribuitori isi vor reduce activitatea, multe firme de constructii vor prefera sa lucreze direct cu producatorii.”

Preturile vor depinde mai putin ca pana acum de raportul leu/euro
“Productia interna a crescut foarte mult in ultimii ani, iar in acest moment consumul in Romania este alimentat de productia interna in cea mai mare parte si in cele mai multe segmente de piata, lucru foarte bun pentru ca preturile vor depinde mai putin ca pana acum de raportul leu/euro.
In cazul in care criza va lovi din plin (si sunt semne deja) atunci piata constructiilor va avea de suferit, si ma refer  mai ales la inchiderea unor firme, reducerea activitatii altora cu efecte asupra ratei somajului etc. Ca lucru bun, speram ca vor disparea firmele fantoma, firmele neserioase care creeaza probleme beneficiarilor si vom avea o industrie a constructiilor mai solida, care sa faca fata firmelor de constructii straine, care au invadat piata romaneasca. 
Piata locala va atrage intotdeauna jucatori, avand in vedere dimensiunile pietei si decalajele fata de celelalte  piete din UE sau tarile vecine“, a incheiat Marian Pirvu

Tipareste acest articol