Home » Domenii » 100% Analize » Vânzarea polistirenului neconform – cu accept de la Stat?

Vânzarea polistirenului neconform – cu accept de la Stat?
Despre ilegalităţi în comerţ, cu girul tacit al autorităţilor

 

      Au trecut 3 luni de la sesizarea ROMEPS adresata Inspectoratului de Stat in Constructii, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si Autoritatatii Nationale pentru Protectia Consumatorului privind existenta pe piata a polistirenului neconform cu standardele europene pe care si Romania trebuie sa le respecte. Trei luni in care doua dintre cele mai importante institutii – Inspectoratul de Stat in Constructii si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului - nu au dat niciun raspuns, iar in marile lanturi de magazine specializate polistirenul neconform este vandut inseland consumatorii finali si la pret si la performante.

Problema este foarte importanta si are implicatii mult mai adanci decat s-ar vedea la o simpla privire. In primul rand, vanzarea polistirenului cu alte caracteristici decat cele ale clasei EPS inscriptionate pe etichete inseamna un furt, o inselaciune pentru clientii care il cumpara.

In al doilea rand, procedeul este o masura de concurenta neloiala pentru companiile corecte, care au investit sume foarte importante in tehnologizarea procesului de productie si nu se abat de la respectarea calitatii produselor.  

Este cazul companiei Adeplast care, prin vocea presedintelui consiliului sau de administratie a sesizat neregulile din piata inca din 30 aprilie intr-o scrisoare adresata Inspectoratului de Stat in Constructii si Autoritatii Nationale Pentru Protectia Consumatorilor. Ei, ce au facut institutiiile respective in termenul legal de 30 de zile pentru a da un raspuns? Nimic! Niciun raspuns! De parca nici nu au auzit, nici nu au vazut sesizarea. Si, in tot acest timp, lanturi importante de magazine de materiale de constructii vand produse ale unor firme ca FIROS-MINDO a carui marfa este neconforma. La 25.05 2015 Adeplast revine cu o adresa semnata de Directorul general Bogdan Pirvu prin care solicita sa-i fie transmise masurile luate de I.S.C. si A.N.P.C. la sesizarea anterioara. Institutiile nu raspund nimic, nici acum. Piata e plina, in continuare de produse mai slab calitativ decat ce scrie pe etichete si nimeni nu are nici o grija pentru asta!

La 6 iunie a.c. o alta adresa este expediata celor doua organisme care supravegheaza calitatea produselor si serviciilor in Romania. Indignarea fata de nepasarea celor doua institutii de stat sustinute de bugetul national, adica DIN BANII CONTRIBUABILILOR, l-a determinat pe Marcel Barbut sa afirme in aceasta urmatoarele:


„Stimati domni va solicitam in mod repetat sa aplicati legea. Nu dorim sa ajungem la situatia in care consumatorii finali iau la cunostinta despre furtul pe care l-au suferit si sa se indrepte impotriva producatorilor in solidar cu institutiile statului care, desi sesizate asupra problemei, nu au luat nicio masura, preferand sa ramana in pasivitate.

Va solicitam ca de urgenta sa procedati la masurarea dimensiunilor placilor din cele doua magazine indicate de noi, dar nu numai.

1.     Dupa ce va convingeti ca reclamatia noastra este corecta, suntem convinsi ca veti dispune  retragerea de la vanzare din toate magazinele din toata tara a produselor neconforme. 

2.     Sa controlati dvs. sau sa sesizati institutiile statului ce au acest drept sa controleze marfa din fabricile celor doua firme indicate mai sus. Daca si in fabrica este marfa cu dimensiuni sub norma admisa de lege, va rugam sa dispuneti ca aceasta marfa sa nu mai fie trimisa catre magazine.

3.     Sa emiteti un comunicat de presa in care sa somati toate magazinele care au marfa sub dimensiunile legale si sub densitatea minima indicata de normativele europene, sa opreasca de la vanzare si sa returneze producatorului marfa neconforma.

Ei, iata ca acum, consumatorii au aflat! Putin mai devreme, dar, totusi, atat de tarziu, daca ne raportam la Legea nr. 233 din 2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor.

Suntem alaturi de oricine lupta in tara asta impotriva inselaciunii si a furtului, dar si a celor care nu-si gasesc respectul cuvenit din partea institutiilor Statului Roman.

Nu putem accepta atitudinea de “ispravnici” a oficialilor, a functionarilor de stat pe care tot noi, contribuabilii, ii platim din buzunarele noastre!

Nu este de conceput ca institutiile statului sa nu reactioneze imediat si total pentru cercetarea si indreptarea neregulilor sesizate de oricine, mai cu seama in situatii cu implicatii la nivel national!

Un raspuns clar, rapid si eficient  este ratiunea pentru care exista asemenea institutii in orice stat normal, care se bazeaza pe Lege si pe respectarea Cetateanului.

De aceea, cerem imperativ Inspectoratului de Stat in Constructii si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului sa ne raspunda si noua, cat mai urgent, la sesizarile adresate in trei randuri de compania Adeplast si ramase fara raspuns pana astazi!

 

     

 

 

 

Post Scriptum

La redacţia noastra se afla copii ale sesizarilor de mai sus, pe care oricine este interesat, le poate obtine.

Tipareste acest articolRSS

Ghidul ofertelor speciale in constructii

Puteti economisi timp si bani, sa cumparati si sa alegeti, in perfecta cunostinta de cauza, cele mai bune oferte.

Ghidul ofertelor speciale in constructii contine informatii de ultima ora despre produsele si serviciile cele mai poulare ale firmelor care activeaza in zona constructiilor. Este un produs special conceput pentru ca dumneavoastra sa aflati in timp util informatii legate despre ofertele speciale ale partenerilor.

 

Aveti o oferta speciala si doriti sa o faceti cunoscuta potentialolor dvs. clienti? Nimic mai simplu! Solicitati-ne la nr. de telefon: 021 411 81 84/86, si un reprezentant al publicatiei noastre va va veni in ajutor.