Home » Domenii » Acoperisuri » Lindab aniversează 20 de ani de activitate în România

Lindab aniversează 20 de ani de activitate în România
Lindab România ia în calcul dezvoltarea prin câţiva piloni importanţi: consolidarea forţei de vânzări (proiectul ”Agentul Lindab”, cu accent pe vânzarea consultativă), lansarea de noi produse şi intensificarea exporturilor. De asemenea, vor continua eforturile de promovare şi consolidare a brandului în România.

 

Acum două decenii, Lindab introducea în vocabularul românilor termenul de ţiglă metalică. Astăzi, există deja circa 100.000 de clădiri cu acoperiş original Lindab în toată ţara, iar segmentul de ţiglă metalică a ajuns să reprezinte 62% din totalul pieţei de acoperişuri în volum şi 57% în valoare.

Lindab România înseamnă astăzi: 89 de angajaţi; două unităţi de producţie cu o capacitate de 5,5 de milioane metri liniari; o reţea puternică de distribuţie formată din parteneri strategici în toată ţara, dar şi din agenţi proprii Lindab; un portofoliu de 20.000 de articole, aflat în continuă dezvoltare şi, nu în ultimul rând, un brand respectat, prima alegere a beneficiarilor care îşi doresc calitate şi siguranţa lucrului bine făcut. Conform unui sondaj realizat de companie, 97,5% dintre clienţii Lindab ar recomanda şi altora produsele şi serviciile companiei.

 

Compania a evoluat organic de-a lungul timpului, câştigând pas cu pas încrederea profesioniştilor şi a potenţialilor clienţi. În primii ani (1994-2001) s-au pus bazele business-ului, perioada fiind caracterizată de efort şi învăţare continuă. A urmat evoluţia foarte bună din perioada de boom (2002-2008), după care criza economică a impus o strategie de reaşezare şi eficientizare (2009-2012). Începând din 2013, compania s-a concentrat pe recucerirea cotei de piaţă, diversificarea portofoliului de produse şi dezvoltarea forţei de vânzări. În cei 20 de ani s-au făcut investiţii totale de 95,4 milioane de lei în tehnologie, instruire şi pregătire, reţeaua de parteneri, promovare şi proiecte de implicare socială.

”Fiind primul angajat al companiei şi conducând de douăzeci de ani această organizaţie, vă pot spune că am trecut prin foarte multe etape. Indiferent de situaţie am ieşit câştigători prin atitudinea noastră, care se reflectă în tot ceea ce facem – seriozitate, respect pentru calitate, simţ antreprenorial, curaj, ambiţie, pasiune, spirit de echipă şi dorinţă de învăţare şi îmbunătăţire”, spune Andrei Sulyok, Director General Lindab România. ”De asemenea, acordăm o importanţă foarte mare componentei de educare, la toate nivelurile – pregătirea propriilor angajaţi, a partenerilor, a forţei de vânzări, a specialiştilor montatori şi chiar a beneficiarilor finali, care trebuie să ia decizii legate de proiectele lor în cunoştinţă de cauză. Deşi sunt multe oferte pe piaţă care promit avantajul ”ieftin şi bun”, pentru oameni sunt din ce în ce mai importante calitatea şi siguranţa. Iar aici câştigăm clar teren!”, continuă Andrei Sulyok.

Pentru viitor, Lindab România ia în calcul dezvoltarea prin câţiva piloni importanţi: consolidarea forţei de vânzări (proiectul ”Agentul Lindab”, cu accent pe vânzarea consultativă), lansarea de noi produse şi intensificarea exporturilor. De asemenea, vor continua eforturile de promovare şi consolidare a brandului în România.

Dacă până acum organizaţia locală s-a concentrat cu precădere pe piaţa românească, pentru următorii ani se ia în considerare intensificarea activităţii de export, în mod special în ţările vecine Bulgaria şi Republica Moldova. În ceea ce priveşte diversificarea ofertei de produse, la finalul anului trecut Lindab a lansat pe piaţa locală ferestrele de mansarde Lindab LT, oferind astfel o soluţie completă de acoperiş pentru proiectele de mansardare sau de renovare a spaţiilor deja existente. Iniţiativa s-a bucurat de succes, deschizând noi oportunităţi de dezvoltare pentru companie. De asemenea, Lindab a lansat recent un nou produs – sistemul accesibil de colectare şi drenare a apelor pluviale Lindab Craft.

 

                          

 
Spre seara, a avut loc si o mare petrecere in care, conducerea companiei din Suedia, impreuna cu distribuitorii, partenerii, angajatii Lindab si jurnalisti s-au distrat excelent la Ambasador Otopeni.
Petrecerea a fost grandioasa, ( Camelia Dinica fiind artizanul acestei actiuni), invitatii s-au smtit..., mai bine vedeti imaginile:
 
 
 
 
 
 
 Foto Credit: Marian Craciun
 

Tipareste acest articolRSS

Ghidul ofertelor speciale in constructii

Puteti economisi timp si bani, sa cumparati si sa alegeti, in perfecta cunostinta de cauza, cele mai bune oferte.

Ghidul ofertelor speciale in constructii contine informatii de ultima ora despre produsele si serviciile cele mai poulare ale firmelor care activeaza in zona constructiilor. Este un produs special conceput pentru ca dumneavoastra sa aflati in timp util informatii legate despre ofertele speciale ale partenerilor.

 

Aveti o oferta speciala si doriti sa o faceti cunoscuta potentialolor dvs. clienti? Nimic mai simplu! Solicitati-ne la nr. de telefon: 021 411 81 84/86, si un reprezentant al publicatiei noastre va va veni in ajutor.