Home » Domenii » 100% Interviuri » Florin Mindirigiu, Director General ABplus Events: ”Prezenta companiilor in cadrul expozitiilor devine si mai importanta in perioadele dificile”

Florin Mindirigiu, Director General ABplus Events: ”Prezenta companiilor in cadrul expozitiilor devine si mai importanta in perioadele dificile”
In luna octombrie vor fi organizate la București doua evenimente internaționale dedicate industriei construcțiilor. ”Prezenta companiilor in cadrul targurilor si expozitiilor devine și mai importanta in perioadele dificile”, argumenteaza Directorul General ABplus Event, Florin Mindirigiu.

Strategia noastra pentru anii urmatori este axata in primul rand pe dezvoltarea evenimentelor internationale. In acest sens, anul viitor va fi unul plin de provocari si al continuarii proiectelor noi incepute in 2010. Doua dintre aceste proiecte debuteaza in luna octombrie la Palatul Parlamentului. Primul eveniment este Expozitia Internationala de Acoperisuri, Izolatii, Fatade si Pardoseli RIFF, care este insotita de conferinte internationale de specialitate la care vor participa invitati din tara si din strainatate. Evenimentul va crea totodata cadrul de intalnire si dezbateri atat pentru asociatiile profesionale din Romania, cat pentru partenerii internationali ai acestora.
Simultan va avea loc Expoconferinta In­ter­nationala dedicata Studiului Terenurilor, Infrastructurii, Tehnicii Structurilor si Inchiderilor GIS, care reprezinta o premiera pentru Romania si care va fi de asemenea axata pe doua componente: expozitie si conferinte specializate, oferind specialistilor si companiilor un potential semnificativ de relationare directa, impreuna cu posibilitatea de afla ultimele noutati din aceste domenii.

Cum vedeti viitorul pietei organizarii de evenimente pe plan national, dar si international?
In prezent, industria de targuri si expozitii trece printr-o perioada mai dificila. Nu este o noutate pentru nimeni, in contextul actual. Daca vorbim de grafice, unele expozitii sunt in scadere. Atunci cand vorbim in schimb despre evenimentele lidere se poate estima o relativa stabilitate. Prezenta companiilor in cadrul targurilor si expozitiilor devine si mai importanta in perioadele dificile. Relationarea directa si intalnirile business to business, atat de necesare astazi oricarui domeniu, in cazul brandului CAMEX cel al constructiilor, va readuce increderea intre partenerii de afaceri. Acesta este viitorul apropiat al pietei organizarii de evenimente, indiferent daca vorbim intr-un context national, regional sau international.

Piata organizarii de expoziții se va contracta in 2010 cu 45-50% fața de 2008
La ce suma este estimata piata organizarii de expozitii in acest an? Cum comentati situatia actuala comparativ cu cea de anul trecut, dar si cu cea din 2008?
Referitor la piata organizarii de expozitii nu se poate face o estimare exacta in acest an datorita, bineinteles, evolutiei imprevizibile a economiei. Ceea ce putem insa constata cu certitudine este ca piata se va contracta in 2010 cu aproximativ 45-50% in raport cu anul 2008.

Ce numar de vizitatori estimati pentru acest an pentru expozitiile CAMEX? Care este situatia comparativ cu anul trecut?
Selectia jucatorilor puternici din piata constructiilor, o selectie dura pentru companii, dar in acelasi timp calitativa, a fost clar vizibila la prima expozitie CAMEX din acest an, care avut loc in luna martie la Iasi. Putem vorbi insa de o dubla selectie. Cealalta este a publicului vizitator. In raport cu anii trecuti, constatam o crestere a numarului de vizitatori specialisti. In procente, cresterea se situeaza undeva la 30%.

Care este pretul mediu de inchiriere pe mp al spatiilor expozitionale si ce puteti spune despre evoluția acestuia in ultimii 5 ani?
Pretul mediu de inchiriere pe mp al spatiilor expozitionale in cadrul CAMEX este in jur de 65 de euro/mp. Incepand cu 2009 preturile s-au ajustat continuu in raport cu piata, in forma valorii si a puterii acesteia.

Ce zona a business-ului ABplus este cea mai profitabila: organizarea de targuri, expozitii sau conferinte
si congrese?

Participarea la conferintele de specialitate, care presupune alocarea unui buget mai mic in raport cu expozitiile de profil, este preferata de companii in aceasta perioada. Rezultatele sunt foarte bune in raport cu investitiile facute pentru astfel de evenimente, insa ele nu pot compensa relationarea, contactul direct si feedback-ul oferit de expozitii. Mai mult decat oricand, in contextul economic actual, expozitiile isi consolideaza rolul de a fi singurul mijloc de a pune fata in fata consumatorii si vanzatorii, indiferent de profilul lor, precum si rolul de a scoate in evidenta potentialii investitori, tot mai greu de identificat in piata. Cele doua forme de marketing se completeaza insa reciproc, astfel incat combinarea lor va eficientiza considerabil promovarea oricarei companii. CAMEX, cel mai cunoscut brand ABplus, inseamna atat expozitii B2B, cat si conferinte, evenimente, publicatii si contacte de afaceri in constructii. Credem in continuare in solutiile complete de marketing si in comunicarea directa din cadrul  targurilor si expozitiilor, care reprezinta o modalitate insemnata de branding pentru companii. 

Tipareste acest articolRSS

Ghidul ofertelor speciale in constructii

Puteti economisi timp si bani, sa cumparati si sa alegeti, in perfecta cunostinta de cauza, cele mai bune oferte.

Ghidul ofertelor speciale in constructii contine informatii de ultima ora despre produsele si serviciile cele mai poulare ale firmelor care activeaza in zona constructiilor. Este un produs special conceput pentru ca dumneavoastra sa aflati in timp util informatii legate despre ofertele speciale ale partenerilor.

 

Aveti o oferta speciala si doriti sa o faceti cunoscuta potentialolor dvs. clienti? Nimic mai simplu! Solicitati-ne la nr. de telefon: 021 411 81 84/86, si un reprezentant al publicatiei noastre va va veni in ajutor.